Pan_de_Mica (DC)

 Băieții mei sunt mici

Prea mici ca să îmi împărtășească frica
Ei se joacă în nisip și râd când
Cad
Firicilele galbene lucitoare pe picioarele lor desculțe
Și se strecoară printre degețele și îi gâdilă

Băieții mei sunt mici
Prea mici ca să le fie frică de oameni
Și de interioarele lor putrede îmbibate cu formol
Ei dau mâna oricărui străin și îl invită în jocul lor
Care este mai important decât orice consiliu medical
Pentru că în jurul jocului lor se învârte pământul
Dacă ei ar conteni, noi am muri imediat și fără anestezie.

Băieții mei sunt mici
Prea mici ca să rețină tot felul de reguli pedante
Să facă autoscopii și autoanalize
Ei au doar doi zei pe care îi trec la rând prin fața deciziilor sale:
"Vreau" și "Acum"
Îi mână cu lopățelele și îi trag de păr
Și asta nu-i încurcă să fie mai fericiți decât mine și să se simtă mai în siguranță.

Băieții mei sunt mici
Prea mici ca să îi cred când spun că totul este bine, că nimic nu s-a întâmplat
Că lumea e așa cu era ieri
Și că de mâine nu o să mai port mănuși și nu o să mai miros a țuică făcută de tata prin 2010.
Pentru ei nu există paravane dupa care trebuie de uitat,
Nici politici educaționale și economice
Totul e simplu
Totul e un joc
În nisip

Comments

  1. Rodica, aș scoate balastul și lucrurile prea pateticie și ar ieși așa:
    „Băieții mei sunt mici
    Prea mici ca să îmi împărtășească frica
    Ei se joacă în nisip și râd când
    Cad
    Firicilele galbene lucitoare pe picioarele lor desculțe
    Și se strecoară printre degețele și îi gâdilă

    Băieții mei sunt mici
    Prea mici ca să le fie frică jocul lor
    este mai important decât orice consiliu medical

    Băieții mei sunt mici
    Prea mici doi zei pitici în mână cu lopățelele și trăgându-se de păr
    cu mult mai fericiți decât mine și în mai mare siguranță.

    Băieții mei sunt mici
    Prea mici
    Privindu-i îmi spun că totul este bine, că nimic nu s-a întâmplat
    Că lumea e așa ca ieri
    Și că de mâine nu o să mai port mănuși și nu o să mai miros a țuică făcută de tata prin 2010.

    Pentru ei nu există paravane după care trebuie de uitat,
    Nici politici educaționale și economice
    Pentru ei
    Totul e simplu
    Totul e un joc
    În nisip ”

    Altfel, poemul îmi place. E reușit. Felicitări!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce fain a ieșit după ce l-ai periat!!! Mulțumesc, Dumitru!!

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Bicicleta (v.2) - CP

*** (DC)

Gheorghe , ( C. Perţa)