12h

Negru

Cineva clatină scara lui Helios,

Până acesta pică de pe cer

Căzătura asta marchează tăioasa mea alarmă.

Îmi simt patul o trambulină

Pe care un ogar obez s-a aruncat,

Iar eu fără ca să-i văd colții accept respingerea trambulinei și mă pierd.

Mă simt cer, mă simt apă, nu mă simt.

Simt frică,

Nu e frica mea,

Eu sunt frica? sau sunt doar un xenofob alungat de acasă?

Simt pe creștet respirația unui copil căruia îi e frig să meargă la baie,

Simt în palmă adâncul rece al unei peșteri fără spațiu-timp,

Simt pe obraz lacrima vagabondă a unui comediant ambulant care nici luna asta n-a putut să plătească chiria,

Simt pe deget inelul prizonier al unui condamnat nevinovat în primul somn de carceră,

Simt pe limbă gustul de vopsele neuscate a unui artist ce-și măsoară viețuirea în opere, nu în 24h,

Simt urechile plimbându-mi niște discuri Rammsteim din subsolul rebelilor la un pick-up îmbătrânit,

Simt cum tălpile n-ating podeaua camerei mele, oare de teamă c-oi fi Ahile?

Sau mai degrabă n-ating nimic

Simt c-am părul vantablack,

Ba nu,

mi-e tot  corpul așa.

Ba nu, nu, nu, nu, cred că de fapt sunt la cinema și n-a început filmul încă

Dar unde-s restul oamenilor?

-Așteaptă dimineța

Și eu?

Și eu când sunt?

Sunt frică?

-nu, ești întuneric.

                                                                                                 sursă foto: Aidan Roof

Comments

  1. Ți-aș propun să renunți la primele versuri: „Negru


    Cineva clatină scara lui Helios,

    Până acesta pică de pe cer

    Căzătura asta marchează tăioasa mea alarmă.

    Îmi simt patul o trambulină

    Pe care un ogar obez s-a aruncat,

    Iar eu fără ca să-i văd colții accept respingerea trambulinei și mă pierd.

    Mă simt cer, mă simt apă, nu mă simt.

    Simt - ” și să începi poemul cu cuvântul frică. Apoi să mai elimini și verbele din poem.
    Ar rămâne așa:

    „frică,

    frica mea,

    frica?

    pe creștet respirația unui copil căruia îi e frig să meargă la baie,

    în palmă adâncul rece al unei peșteri fără spațiu-timp,

    pe obraz lacrima vagabondă a unui comediant ambulant care nici luna asta n-a putut să plătească chiria,

    pe deget inelul prizonier al unui condamnat nevinovat în primul somn de carceră,

    pe limbă gustul de vopsele neuscate a unui artist ce-și măsoară viețuirea în opere, nu în 24h,

    urechile plimbându-mi niște discuri Rammsteim din subsolul rebelilor la un pick-up îmbătrânit,

    tălpile n-ating podeaua camerei mele, oare de teamă c-oi fi Ahile?

    Sau mai degrabă n-ating nimic

    am părul vantablack,

    Ba nu,

    mi-e tot corpul așa.

    la cinema și filmul

    restul oamenilor

    dimineța



    frică

    întuneric”

    Nu pretind că am dreptate, dar am impresia că fără verbe poemul ar suna mai firesc, mai descătușat, și-ar redobândi naturalețea. Abundența verbelor ( în acest poem) îl fac să fie prea retoric. Fără verbe, sună mai bine. Altfel, dacă ar mai fi lucrat, ar putea ieși chiar un poem foarte bun.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Vă mulțumesc mult. Am senzația că dacă aș scoate începutul aș transforma întunericul în frică și ar contraveni ideii inițiale. Cât despre excluderea verbelor, cred în totalitate că ar duce poemul spre o versiune mult mai bună.

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Gheorghe , ( C. Perţa)

Bicicleta (v.2) - CP

*** (DC)