A TREIA ZI DE TABĂRĂ

 Cosmin PERȚA:

1.      În al treilea exercițiu o să vă propun să imitați discursul unuia dintre poeții dragi mie, Richard Brautigan. Atenție la îmbinarea dintre ironie, auto-ironie, cinism și mai ales observația realității înconjurătoare prin intermediul anxietății personajului (eului liric). Totodată atenție și la forma poemelor lui Brautigan, minimalist, compact, cu multe elipse. PS: urmăriți cu atenție desfășurarea poemului, de multe ori, ca în bancuri, Brautigan are o „poantă”, doar că la el e cinică, de cele mai multe ori, deși surprinzătoare, nu este doar o izbucnire necontrolată, ci apare în urma unui crescendo, a unei construcții imagistice bine planificate.

 

 

Dumitru CRUDU:

În poezia „Cutiuța” de Julian Kornhauser ai impresia că vezi cum lumea se micșorează sub ochii tăi. Până și o cutiuță, sub brațul băiețelului pare o mare cutie de carton, atât de micuț e acesta.

În această lume liliputană, detaliile fac diferența. Micuțul cerșetor nu duce o broasca țestoasă, ci un pui de broască.  Asta e important. Că duce un pui de broască țestoasă.

Întrebarea e: de ce anume un pui de broască țestoasă și nu alt animăluț? Și de ce ține atât de tare la acesta, încât nu lasă cutia din mâini, doar capacul îl pune pe trotuar, dar nu și cutia, de parcă s-ar teme că cel care-l întreabă să nu-i fure cumva puiul de broască țestoasă?

Interpretarea mea e asta: el a pierdut tot: casă, părinți, frați, surori, și ceea ce a mai putut salva a fost doar acest pui de broască țestoasă.

Adică micuțul cerșetor nu e de fapt un micuț cerșetor. E un copil care a pierdut tot, exceptând acest pui de broască țestoasă.

După o catastrofă, a pierdut tot. Ce fel de catastrofă? Război? Holocaust?  Nu știm, putem doar presupune.

Oricum, ceea ce e clar e că el nu mai are nimic: nici casă, nici părinți și nici nu are unde să stea. Este izgonit de peste tot, și nu are unde să se ascundă. Întreb iar: să fi supraviețuit holocaustului? Părinții lui să fi fost închiși într-un lagăr de gazare și acolo ă fi fost uciși, iar  el să fi scăpat ca printr-o minune din ghearele morții? Nu știm. Nu știm nici acum.

Repet: un lucru e limpede că acest copil vine dintr-o lume care a dispărut, dintr-o lume încântătoare și orbitoare, dintr-o lume foarte frumoasă, din cea mai frumoasă lume posibilă, dintr-o lume unde avea de toate, ai lui fiind foarte bogați, dintr-o lume distrusă, din care a putut salva doar puiul de broască țestoasă. Ajunși aici, trebuie să spunem că puiul de broască țestoasă seamănă perfect cu micuțul cerșetor. Care visează să aibă și el o casă a sa, asemenea puiului de broască țestoasă. Dar și să-și regăsească părinții sau rudele și să nu mai fie singur.

Iată de ce ține el atât de tare la puiul de broască țestoasă, pentru că puiul ăsta de broască țestoasă are tot ce lui îi lipsește, aeastă micuță creatură fiind un simbol a ceea ce ar vrea să devină în viață. Puiul de broască țestoasă îi amintește de viața pe care a dus-o și de lumea aia dispărută, de părinții și rudele sale ucise.

Soarta nefericită a băiețașului o putem deduce din dragostea sa pentru această vietate. Între băiețel și puiul de broască țestoasă se conturează un paralelism clar. Puiul de broască țestoasă e ca o oglindă în care vedem soarta acestui băiețel.

 

Propunerea mea ar fi să să folosim și noi procedeul metonimiei, așa cum o face și Kornhauser în această magnifică poezie. Utilizând metonimia, să descriem o lume  de dinaintea unei catastrofe.  O lume dispărută. O lume care deja nu mai este și nu va mai fi niciodată. O lume altfel eclatantă. Dar care a pierit pentru totdeauna. O lume la care am ținut foarte mult. O lume care a devenit oale și ulcele. Ca model, am putea lua poezia lui Kornhauser.

CUTIUȚA

 

Julian KORNHAUSER

 

Un mic cerșetor murdar

duce sub braț o cutie mare de carton.

Ce ai acolo în cutie?

Cu siguranță ai adunat mulți bani?

 

Băiatul ridică încet capacul,

îl pune pe trotuar,

în cutie se vede un pui de broască țestoasă,

întinzându-și gâtul spre băiețel.