Canone alla Quinta

Iasomia crapă în floare, acum,

brațul meu drept devine un fir de iută 

încolăcit în jurul brațului tău stâng.

Ascultăm un vinyl cu Variațiunile Goldberg 

cântate lent de Gould 

în camera goală și obscură.

Brațul meu stâng devine un fir de iută

încolăcit în jurul tâmplelor tale.

Izul de iasomie alături de puțină lumină

își fac loc prin obloanele trase 

până la jumătate.

Vinyl-ul sfârâie în surdină,

semn că trebuie întors pe partea cealaltă.

Pui acul, mai sfârâie preț de o clipă

apoi începe fantomatic Canone alla Quinta.

Capul meu devine un fir de iută

încolăcit în jurul umerilor tăi.

Izul de iasomie stagnează în aer,

devine plin și greu.

Lumina vagă îți sculptează orbitele,

acum pari mult mai bătrân.

Trupul meu devine un fir de iută

încolăcit în jurul trupului tău,

de la un capăt la altul–un fir de iută.

Izul de iasomie se estompează

puțin câte puțin,

lăsând aerul pe-alocuri poros.

Placa s-a blocat pe Canone alla Quinta,

astfel, camera goală și obscură

începe să prindă conturul 

unui catafalc îngust.

Comments

  1. Eu aș termina poemul cu Placa s-a blocat pe Canone alla Quinta și renunța la ce urmează după:
    „astfel, camera goală și obscură

    începe să prindă conturul

    unui catafalc îngust.”
    Și asta, pentru a salva un poem foarte bun!!!

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Gheorghe , ( C. Perţa)

Bicicleta (v.2) - CP

*** (DC)