Cântec de jale (C.P.)

 Și-așa,  ăsta nu e prea prezent la parastas.

Are ochii injectați și gușa plină de gâlceavă.

“Tipic” strigă mă-sa peste popă. 

“TI-PIC! Iar arzi șosete, mă!? 

N-ai respect pentru Iisus bunuțul, câte ți-a iertat el ție, DOAMNE!

N-ai respect pentru mort!

N-ai respect pentru noi ăștia care acu’ ieste și mâine nu mai este!”

“Taci, fă, Marileno, Numa’ gura de tine. 

Trage-i o zmetie și se calmează.”

Băiatul cu ochii injectați rânjește larg

cu cei 5 dinti pe care-i mai are

și aruncă șoseta flambată spre popă

și popa se dă repede de-o parte

și se-nfige cu crucea-n mort.

Toți rămân ca un grup statuar,

toți înafară de băiatul al cărui rânjet

se transformă într-un râs isteric

de urangutan tâmpit.

Popa se ridică de pe mort,

smulge sfânta cruce din el,

se repede la băiat și începe să-l

boscorodească și să-l bată,

să-l înjure de Dumnezei 

și de sfeștanii și de grijanii.

Scena e însoțită de plânsul mamei 

care se jură că e băiat bun dar cam 

dătător de foc pe la toate cele,

și de plânsul bocitoarelor,

și de plânsul băiatului 

“Nu da, taică, nu da, taică”,

Și de plânsul rudelor analizând 

gaura din mort.

După ceva timp s-au mai calmat apele

și toți ăștia s-au cărat la casele lor.

A plecat și popa, 

a zis ca are prea mulți draci

pentru sfânta și veșnica pomenire

și că o va face mâine cu mintea 

oleacă mai limpezită d-o șliboviță .

Capela a rămas goală, luminată doar de

o cruce cu Mântuitorul 

care clipocea ba verde, ba albastru,

ba verde, ba albastru.