(C.P)
Cântec de leagăn
Nu vă urcați pe mine, insecte de ceară,
Doar moartea așteaptă în colțuri
Golemul ascuns după ușa glisantă
Din pântec.
Câteva spinări de penumbră îl vor atinge
Ușor,
Câteva mâini vor cere piele.
din călcâie totul se sfârșește într-un scâncet.
***
Mâinile lui îi vor cere piele,
tălpile lui îi vor cere călcâie.
Se uită la mine chiar acum,
este aici, în mansardă,
este cu mine, lângă mine,
în interiorul meu, în afara mea.
Uneori mă simt ca Athanasius Pernath
în fața cartierului ras.
Eu am creat lumea asta
și acum o distrug lent și zgomotos
ca să nu o mai locuiască nimeni.
Am dat nume tuturor copiilor uciși,
am oftat gripa spaniolă și am plâns
marile foamete.
Eu sunt Ibburul,
eu sunt Dybbukul,
eu sunt golemul.
ambele variante sunt poeme în toată regula, doar că primul e bun și al doilea e foarte bun. îmi transmite un plus de emoție. primul e mai metaforic, al doilea însă are un ritm mai bun. bravo
ReplyDelete