De mică mi-ai dăruit răsaduri de cer (DC)

 Avea mâinile calde, smirgheluite cu degete pe alocuri năduroase și unghii tăiate scurt.

Stăteau frumos întinse pe sârmă cu cârlige de lemn ca să nu lase urme două perechi de pantaloni negustorești, diferite șorțuri de cârnățărie, rochițe și multe șosete, bluza ei de sărbătoare cu bulbi de lalele.

„Când te-ai dus, te-ai dus!” A deschis poarta la mal și a aruncat din copaie apa murdară.

Cu mâinile mulgea laptele Domnului din toate bogățiile casei.

Mamaie știa să zică de deochi. Imi așezam capul în poala ei și aștam să înceapă rugăciunea, în timp ce cu o mână pe fruntea mea, îmi sufla ușor pe față.

„Când te-ai dus, te-ai dus!” A deschis poarta la mal și a aruncat din copaie apa murdară.

Comments

  1. Aș mai repeta la sfârșit aceste versuri: „„Când te-ai dus, te-ai dus!” A deschis poarta la mal și a aruncat din copaie apa murdară.” și aș termina poemul cu ele. Altfel, poemul te emoționează. Focusarea pe haine și obiecte parcă te-ar introduce într-un film. Mamaia apare după aia, iar chipul ei e prins foarte bine. Te răvășește. Deci, e un poem bun. Păcat că e așa de scurt. Ar fi putut să fie mai lung.

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Gheorghe , ( C. Perţa)

Bicicleta (v.2) - CP

*** (DC)