dulapuri
Deschidem ochii în începutul unei zile noi,
Ca niște adevărați dependenți ai secolului,
Ne căutăm drogul sub reveria somnului,
Aruncând toate visele din noapte la gunoi.
Intrăm zilnic în viață cu zâmbete mobile de histrion,
Lăsăm cohorte virtuale să ne invadeze străzile neuronale,
Cât noi verificăm pașii altora ca niște ființe automnale,
Și credem că views-urile se egalează cu forța lui Hyperion.
Suntem pasagerii unei epoci fumegânde
Care-și varsă sudoarea ordinară în râșnițele de bitum,
În timp ce-și cară dulapurile cu fotografii după ei.
Suntem pasagerii unui viscol de eter,
A căror clipe frumoase se termină în secunda 15,
Și a căror viață se vede doar în milioane de pixeli.
sursa foto: Vlad Kutepov

Până acum cel mai aproape de un sonet. Rimele sunt un pic forțate pe alocuri, dar la rigoare merg. Imaginarul coerent, susținut, fluent. Problema e la terține, unde scapi ritmul de sub control, ori aicvi tocmai ritmul îl urmăream. Versurile sunt inegale și dau senzația de scrâșnit, se pierde controlul și fluența din cele două catrene aproape total. Poemul e bun ca imaginar și mesaj, cum ziceam, dar pe final se autosabotează prin aceea că tot ce înainte suna ca o minge care se rostogolește la vale, acum sună ca o cărămidă care se rostogolește la vale, poticnit și greoi. Numără silabele și vezi unde cad accentele și încearcă să le găsești o muzică.
ReplyDeletePS: historion e histrion cumva?
Vă mulțumesc mult! Pentru mine a fost o adevărată provocare.
DeleteDa, e histrion, am greșit la scriere, îmi cer scuze, modific imediat.