Începutul unui poem de 1000 de pagini- scris mic

 Toni Chira - tema lui Cosmin Perța de miercuri :) 

Vreau să mă văd detonat între voi.
Să-mi spuneți „neoexpresionist de mâna a doua"
când o să-mi public organele pe asfalt.
Sau când umanitatea nu mă depășește,
nu mă dă afară ca pe un os de pește
blocat în gât.
Nu vreau să fiu confundat cu voi,
citit cu aceleași instrumente
ori introdus în aceleași decoruri.
Nu aveți nimic din tot ce ar putea să mă apropie
(fie că denumim asta prestigiu,
colaborări cu reviste foarte bine cotate
sau posturi prin universități).
Îmi declar aversiunea. Nu corespund.
Nu sunt contemporan, postumanist
(chiar dacă țin la Mihok), socialist
(deși avem principii asemănătoare),
naționalist (adevărul istoric?).

Cum să fiu misogin când mama a fost ruptă-n bătaie
și eu am asistat, încă de mic,
la fuga ei dintr-o parte-n alta,
încercând să ne protejeze,
să ne ofere o existență stabilă,
să aibă grijă - în special de sănătatea mea.
A fost asistat social. A măturat străzile
și eu am privit-o de la fereastră.
Și era ca o tufă de magnolie
care nu se risipește după un timp.

Vreau să mă văd detonat între voi.
Să nu mai am alte lamentații
în afară unui plan de dinainte stabilit.
Și toate glumele, toate asemănările răutăcioase
(îl știu pe Darie Ducan, am un carnet cu ratați),
toată pătura de mijloc care visează la revoluție -
să fie înlăturate treptat.
Am nervi puțini și o gaură-n inimă -
cât un ac prin care iese sânge.
Și tot ceea ce faceți, modul prin care vă impuneți,
„abatorul literar" desfășurat într-un bar infect,
articolele în care vă citați unul pe altul,
cronicile pozitive și premiile -
sper să se facă loc.