PRIMA ZI DE TABĂRĂ

 ȘI PRIMELE NOASTRE PROPUNERI

Cosmin Perța: 1.      Știu că mulți dintre voi sunt deja poeți în toată regula și mai știu că nimeni nu poate învăța pe cineva să scrie poezie. Oricât de talentat ai fi însă nimeni nu poate evolua și nu-și poate găsi vocea și discursul în care se simte cel mai bine decât prin exercițiu, prin scris. Uneltele poetice pot fi „învățate” teoretic, dar nu pot fi stăpânite decât utilizându-le, chiar dacă asta presupune uneori să ieși din zona ta de confort. Unora le plac doar anumite tipuri de poeme și de mesaje și atunci de ce ar încerca să scrie altceva? Pentru că îți schimbă perspectiva și chiar și doar asta îți îmbunătățește tehnica, îți pune la dispoziție alte procedee retorice pe care le poți adapta discursului tău preferat.

Pentru mine, una dintre cele mai importante unelte este ritmul. Dacă știi să jonglezi cu ritmul, să îl ții în frâu când e cazul, să îi dai drumul când e nevoie, poți doar din ritm să creezi tensiune, muzicalitate, emoție.

Să îi dai frâu liber e ușor, să îl strunești, să îl faci melodic și ordonat, un pic mai complicat. Prin urmare primul exercițiu pe care vi-l propun este scrierea unui sonet care să respecte toate regulile clasice: două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă, ultimul vers conținând chintesența întregului mesaj.

Când auziți sonet vă gândiți la ceva vetust și asta poate influența modul în care scrieți. Eronat, sonetul este doar forma, tematica și limbajul vreau să fie cât se poate de actuale. De asta vă propun și tema de suprafață: jocuri video sau rețele de socializare (oricare), folosind termeni de obicei asociați acestor activități. Tema de profunzime (mesajul sau experiența pe care vreți să îl/o transmiteți) e la alegerea fiecăruia dintre dumneavoastră.

Succes!

Dumitru Crudu: 

Pe toți cei pe care v-am invitat să participați la această tabără online (o, cât de de mult îmi doresc ca la anul să aibă loc aievea, fizic, acolo unde avea loc de obicei, la Orheiul Vechi, într-o zonă magică, una dintre cele mai frumoase din spațiul românesc; acolo unde a început în 2011 (http://catalinabalan.blogspot.com/2011/08/printre-barbari-la-orheiul-vechi.html) și s-ar fi ținut și anul acesta dacă lumea nu s-ar fi schimbat pe nepusă masă) v-am invitat pentru că sunteți niște poeți foarte buni și pentru că vă apreciăm poezia. Sunt de acord cu Cosmin că „nimeni nu poate învăța pe cineva să scrie poezie”, deci nu de asta v-am invitat. Nu v-am invitat ca să vă învățăm să scrieți poezie, ci pentru  a vă provoca să scrieți niște poezii pe niște teme date. Eu însumi am frecventat cursurile de creative writing ale scriitorului Alexandru Mușina ( http://vladiovita.blogspot.com/2013/06/brasovene-dumitru-crudu-in-clipa-cand.html) și am înțeles că inspirația poate fi și provocată. Or, anume asta și vom încerca noi în aceste zile: să vă propunem niște metode de-a provoca inspirația.

Iar prima mea propunere e asta: de rescris povestirea lui Kafka, „Metamorfoza”, sub forma unui poem. În care, firește, înlocuim gândacul cu o altă insectă sau cu un obiect. Ideea e însă că te trezești într-o dimineață și nu mai ești tu, ci altcineva. Sau, mai bine zis, nu e vorba că nu mai ești tu, ci că ești sub o altă înfățișare.