Sonet cu lupte și muște
O înțepătură în deget și totul dispare,
te-aud cum împuști lucruri prin casă,
cum fugi prin tranșee, te-mpiedici de-o plasă
și spargi bibelouri de-atâta frustrare.
Se decolorează covorul sub tine,
rămâne o groapă ce duce departe.
În alte meleaguri aproape de moarte,
Ne umplem de sânge ca doua bazine.
Nu-ncape îndoiala, trebuie să fi trecut pe-aici o suită militară,
urme de bocanci, resturi de mâncare, mânerele ușilor și ferestrelor înnegrite.
Sufrageria mea seamănă de-odată cu un chioșc abandonat din Cernobîl.
Eu semăn de-odată cu o gâză care poate face curat.
Eu semăn de-odată cu o musculiță de oțet.
Musculița de oțet seamănă de-odată cu mine.
:)))) aici ai trișat un pic, ai făcut și cerința lui Dudu sub forma cerută de mine. Îmi place, inteligent, puteai să vii doar cu sonetul ăsta :) Comentez și la el, deși e domeniul lui Dumitru, doar pentru a-ți spune că, din perspectiva strictă a unui sonet, ăsta ți-a ieșt mai bine ca primul și îmi place mult și boarea foarte fină de absurd harmsian care îl înconjoară :) partea mea preferată este al doilea catren, mi se pare foarte foarte bun. Felicitări!
ReplyDeleteHaha, nu mă așteptam la asta. Mulțumesc :))
DeleteM-a dat gata sonetul ăsta. Ceea ce îmi place foarte tare e că acest vers -Sufrageria mea seamănă de-odată cu un chioșc abandonat din Cernobîl - face posibil (justifică), face să fie credibile și convingătoare și foarte emoționante ultimele două:
ReplyDeleteEu semăn de-odată cu o gâză care poate face curat.
Eu semăn de-odată cu o musculiță de oțet.
E un poem răvășitor. Îmi place foarte tare. Felicitări, Simina!!!
Musculița de oțet seamănă de-odată cu mine.
Mulțumesc mult, mult, mult! :)
Delete