DC
Toni Chira
Mi-am lipit palma de zid și-am așteptat pulsul.
O vreme, până mi-am desfăcut cureaua.
Priveam dinadins în sus.
Lumina dintr-o baie publică, lumina dintr-o gară.
În astfel de momente am nevoie de-un ceas
sau măcar de-un loc gol, în mijlocul frunții,
pe unde să treacă, atunci când le vine,
angajații CFR cu gențile lor de piele.
Să-mi fi cedat prostata prematur?
Două minute și primul jet iese timid.
Cineva umpluse zidul cu graffiti.
Scrise mare: IULIAN.
La fel de bine putea scrie micoză.
Nu suport ideea de subsol.
Mă descurc mai bine la suprafață, chiar și în beznă:
scot limba din fier sau din plastic
și trag de capătul opus încuietorii.
Totul se desfășoară spontan,
deși am unele rețineri,
dacă va trece o mașină cu farurile aprinse
și o mână sau un baston cauciucat
se vor răsuci pe spatele meu,
pentru ordine.
Excelent! Felicitări, Toni!!!
ReplyDeleteMulțumesc mult :)
Delete