Georgiana Marculescu

 Zi de tăiere

Bunicu era măcelar, a prins războiul și ochii i-au rămas sticloși

Cuțite cu mânere uzate de lemn de diferite mărimi rânjeau de pe piatra fină de ascuțit. O singură piatră nearuncată care trage aceleași destine în copie xerox. 

Pe poartă au intrat capre, capete încoronate și ciute, albe și roșcove, care la vremea lor au alăptat iezii. Azi, din urgerele lor nu mai curegeau decât riduri. Protestau și se rugau.

În timp ce-și punea șorțu, bunicu ne zicea că e nevoie de trei ca să mearga treaba.

Numa el îndrăznea sa aducă animalele unul câte unul, în timp ce nouă ni se afundau urechile într-un colț de creier. Inimă degerată până la os și brațe care împlineau mașinal legea firii.  

Animalul își aruncă cu mirare ochii peste noi, peste adâncitura din ciment, peste cuțitul de pe postament.O adunare îngenuchiată, o privire de teamă care se alungește in gri odată cu gâtul de păr de capră. 

N-am îndrăznit niciodată să plâng în fața lui, doar eram mare de-acum, mergeam la școală. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii, în timp ce din gât tâșneau spre creierii pământului ultimele gânduri de iubire.