Iraida Darmancev
hainele
mi se învechesc
pe mine
și doar inima
îmi zvâcnește
ca o bezmetică
siniștri sunt
porumbeii din parc
iar scaunele
îmi sorb
sângele de viu
și totuși
numai porumbeii
din parc
îmi mai aud
cum îmi bate mie
inima
---
de câte ori
nimeream în grădină
calul îmi atingea obrazul
în semn de recunoștință
apoi
brusc
se trezi cu pielea gâtului pe jos
și cu
pământul roșu sub el
atunci
cineva
vru să mă viziteze
și bunicii mei nu i-au permis.
Felicitări. Frumoase versuri. Multă inspirație
ReplyDeleteFelicitări. Frumoase versuri. Multă inspirație
ReplyDelete