1.
sine
e un zgomot tridimensional pe perete
stăm
îmbrățișați în limita liniuțelor
cu
cât mai puține cu atât mai umilitor
cădeau
toți luminați din defecte
ecranul
nostru – cearșaful întins
căpăta
fantezie, n-avea compasiune
pentru
mașinăria care-l producea din tensiune
am
scormonit piuneze și l-am prins
noi
doi ne făceam ghem, îl foloseau să ucidă
se trezeau în altă dimensiune
nu
ajungeau aici, continua să coincidă
aluvionarea
noastră
ce
le creează spasme
cu
next level – fereastră
prospețimea
aerului care va destinde eroii
2.
mom
un
an mai târziu, am distribuit niște caserole colegilor din cămin.
îi
lăsam să mă atingă, făceam lucrul ăsta întru
onestitate
și grijă. înainte, niște spasme de la drum
până
pe platou a mai fost cum a mai fost, apoi
coborârea
en vitesse, până-n buza șoselei, brazi întinși lângă
noi.
conectare la zăpușeală. plus femeia din peisaj
care-și
făcea vânt printre defrișări. îmi venea
să
mă pun pe umărul ei, cam atât pot să fac și
asta-i
mult, îmi zic, fiindcă n-o cunosc.
nimeni
de-acolo n-o cunoaște și e de-ajuns.
se
ducea de-a dreptul cu capul înainte
ca
un parașutist care-și dă drumul curajos, în singurătate
aerată.
un
an mai târziu, i-am lăsat să mă atingă, să fie în camera de cămin
onestitate
și grijă.
piele
caldă și puțin umezită de la mâncare
e
mama mea al cărei rând a fost săptămâna asta
dintre
părinți. sunt mâna ei dreaptă
cum
se mai zice.
sunt
mâna ei dreaptă. s u n t m â n a e i d r e a p t ă.
Bun. Foarte aproape de un sonet cum trebuie. Rima în primul catren e cam șubredă, al doilea catren însă e perfect. Per total sună bine. Îmi plac și imaginile create, îmi place și senzația pe care o induc. Ultimul vers însă e un adevărat mad hatter sau wild card :)) în primă fază pare să nu aibă legătură cu nimic, așa că te obligă să recitești și de abia atunci, pentru mine cel puțin, a avut sens :) Felicitări că m-ai bulversat! :))
ReplyDeleteUn poem construit atât de bine. Și, totodată, emoționant. Am rămas mut. Felicitări!!!
ReplyDelete