***
Tata ducea într-un lighean un peşte uriaş,
un peşte lucios, umed,
un pește din ape înghețate de spaime,
un miros puternic de motorină,
în urma scrâșnirii din dinți a mamei,
un miros de mucegai,
În urma gândurilor mele goale,
un miros de alge uscate
avea tăcerea tatălui.
Ochii peștelui deschişi, vii, atât de vii,
mă hipnotizau privindu-mă,
ceva se
mişca în albul lor,
ceva se mișca în aerul
căruia fisurile
îi desenau coroana unui arbore negru.
eram cu picioarele goale,
podeaua rece,
podeaua de plumb,
podeaua tremura,
tata l-a luat,
l-a pus
jos pe nişte ziare,
mâinile sale arătau de parcă ar fi frământat
creierii tuturor morților,
mâinile sale care, după prima lovitură,
rămăseseră fără amprente
C-un cuţit,
am început să curățăm solzii, mai întâi de pe ochii
mei.
Senzaţia de ameţeală, greaţa, nasul înfundat,
mestecam în gol, palmele uscate,
ştiam că nimic nu va mai fi la fel,
ochii, albul lor care inunda
o cameră fără prize, singurătatea.
superb. foarte foarte bun. l-am recitat ca să îl aud rostit. dar pentru mine se oprește la singurătatea. ultimele două versuri vin și dau o rezolvare de care nu e nicio nevoie pt că dau un context și o explicație care simplifică și explică tot procesul de dinainte și un poem explicat e unul stricat. felicitări!
ReplyDeleteMi-a plăcut. Mă bucur că ai ținut cont de observația lui Cosmin. Poemul e foarte bun!!!
ReplyDelete