***

 

 

Tata ducea într-un lighean un peşte uriaş,

un peşte lucios, umed,

un pește din ape înghețate de spaime,

 

 un miros înţepător de noroi şi moarte,

un miros puternic de motorină,

în urma scrâșnirii din dinți a mamei,

un miros de mucegai,

În urma gândurilor mele goale,

un miros de alge uscate

avea tăcerea tatălui.

 

Ochii peștelui deschişi, vii, atât de vii,

mă hipnotizau privindu-mă,

 ceva se mişca în albul lor,

ceva se mișca în aerul

căruia fisurile

îi desenau coroana unui arbore negru.

 

 Am făcut un pas în spate,

eram cu picioarele goale,

podeaua rece,

podeaua de plumb,

podeaua tremura,

 

tata l-a luat,

 l-a pus jos pe nişte ziare,

mâinile sale arătau de parcă ar fi frământat

creierii tuturor morților,

mâinile sale care, după prima lovitură,

rămăseseră fără amprente

 

C-un cuţit,

am început să curățăm solzii, mai întâi de pe ochii mei.

 

Senzaţia de ameţeală, greaţa, nasul înfundat,

mestecam în gol, palmele uscate,

ştiam că nimic nu va mai fi la fel,

ochii, albul lor care inunda

o cameră fără prize, singurătatea.