Voci.1.Copilăria. Sunetul de carusel al zilei
Prin
curte,
Între
oamenii care purtau măşti din coajă de ou,
Prietenii
mei, care purtau încă măștile-n interior, plecaseră demult,
Alergaseră
toată ziua dup-un cauciuc de camion,
Traversaseră
tot oraşul,
Parcă
alergau în căutarea timpului pierdut,
Care avea
toane din când în când
Și-i
plăcea să se dea-n spectacol înaintea unora
Care nu
pricepeau nimic.
Oricum,
cauciucul acela tot va exploda cândva,
Lăsând
în urma lui atâtea incertitudini
Și-un
lan de cânepă arzând mocnit.
În
mijlocul curţii,
Dincolo
de vița de vie, două macarale
Încremenite
într-o îmbrățișare ruginită.
O
sperietoare ponosită, respirând
Prin plămânii
de hârtie creponată,
Ne surâdea
sarcastic.
În grădină,
lacul cel mare,
Apa lui
era un film nedevelopat.
Grădina
toată, un lan de cenuşă,
Soarele,
o pungă plină cu puroi, doar atârna,
Gata,
gata să cadă.
Găseam
mereu cerul plin cu cicatrici
Și-mi
părea deshidratat, mai ales după-masa.
Era
să cad de câteva ori în lac,
Tata
venise la mine nedumerit,
Cum
de se întâmplase asta, doar nu mă mişcasem
Oamenii
se apropiaseră, purtau încă masca.
Culoarea
nedumerii tatălui meu
Avea
ceva din lutul ars,
Din
foşnetul acelui lan de cenuşă mişcătoare.
Oamenii
îşi scoseseră măştile
În
semn de salut,
Plecau
mai departe,
Prietenii
mei se întorceau cu palmele arse
Era
un carnaval în oraş,
Cineva
dădea cu pietre
Într-un
geam care s-a mai deschis o singură dată
La
finalul copilăriei.
Îmi
scoteam masca,
Mici
bucăţi de carne
Cădeau
peste tot în jurul meu,
Acopereau
urmele încinse
Ale cauciului
care traversa alte meleaguri.
Voci 2. Adolescența. Trenul trecuse deja.
Când
să plec, prea târziu,
Trenul
trecuse deja.
Glasul
tău, la telefon, adormiseşi după şase,
Glasul
tău de abia îşi mai ţinea pleoapele deschise.
Se
auzea pe fundal un alt sunet. Vorbeai în gând
Mult
prea apăsat.
Ai
început să îmi povesteşti visul,
O
fisură între două straturi de întuneric.
(Oameni
cunoscuţi ţie purtau măşti din cochilii de melci, treceau pe lângă tine, fără
direcţie, din mersul vreunuia, se deschidea un ochi, te privea. Minunata zonă
nouă. Spre ea te îndreptai. Ceaţa, deasupra ta, ascundea un soare cât muşuroiul
de termite apărut printre lianele junglei.)
Trenul
se întorsese
În marșarier,
dar căzuse întunericul,
De aceea,
nu te-ai mai întors.
Gara dispăruse și ea, fără urmă.
Vorbeai în gând
Mult prea apăsat.
Sunetul acela din fundal
Venea de undeva, dincolo de tine.
Aș scoate: 1) purtau încă măștile-n interior și 2) Îmi scoteam masca,
ReplyDeleteMici bucăţi de carne
Cădeau peste tot în jurul meu,
Acopereau urmele încinse
Ale cauciului care traversa alte meleaguri.
Altfel, poemul e excelent. Felicitări, Savu!!!
Sigur, Dumitru, o să țin cont, multumesc frumos!
Delete