Voci.1.Copilăria. Sunetul de carusel al zilei

 

Prin curte,

Între oamenii care purtau măşti din coajă de ou,

 

Prietenii mei, care purtau încă măștile-n interior, plecaseră demult,

Alergaseră toată ziua dup-un cauciuc de camion,

Traversaseră tot oraşul,

Parcă alergau în căutarea timpului pierdut,

Care avea toane din când în când

Și-i plăcea să se dea-n spectacol înaintea unora

Care nu pricepeau nimic.

 

Oricum, cauciucul acela tot va exploda cândva,

Lăsând în urma lui atâtea incertitudini

Și-un lan de cânepă arzând mocnit.  

 

În mijlocul curţii,

Dincolo de vița de vie, două macarale

Încremenite într-o îmbrățișare ruginită.

O sperietoare ponosită, respirând

Prin plămânii de hârtie creponată,

Ne surâdea sarcastic.

 

În grădină, lacul cel mare,

Apa lui era un film nedevelopat.

Grădina toată, un lan de cenuşă,

 

Soarele, o pungă plină cu puroi, doar atârna,

Gata, gata să cadă.

 

Găseam mereu cerul plin cu cicatrici

Și-mi părea deshidratat, mai ales după-masa.

 

Era să cad de câteva ori în lac,

Tata venise la mine nedumerit,

Cum de se întâmplase asta, doar nu mă mişcasem

 

Oamenii se apropiaseră, purtau încă masca.

Culoarea nedumerii tatălui meu

Avea ceva din lutul ars,

Din foşnetul acelui lan de cenuşă mişcătoare.

 

Oamenii îşi scoseseră măştile

În semn de salut,

Plecau mai departe,

Prietenii mei se întorceau cu palmele arse

 

Era un carnaval în oraş,

Cineva dădea cu pietre

Într-un geam care s-a mai deschis o singură dată

La finalul copilăriei.

 

Îmi scoteam masca,

Mici bucăţi de carne

Cădeau peste tot în jurul meu,

Acopereau urmele încinse

Ale cauciului care traversa alte meleaguri.

 

Voci 2. Adolescența. Trenul trecuse deja.

 

Când să plec, prea târziu,

Trenul trecuse deja.

Glasul tău, la telefon, adormiseşi după şase,

Glasul tău de abia îşi mai ţinea pleoapele deschise.

Se auzea pe fundal un alt sunet. Vorbeai în gând

Mult prea apăsat.

Ai început să îmi povesteşti visul,

O fisură între două straturi de întuneric.

(Oameni cunoscuţi ţie purtau măşti din cochilii de melci, treceau pe lângă tine, fără direcţie, din mersul vreunuia, se deschidea un ochi, te privea. Minunata zonă nouă. Spre ea te îndreptai. Ceaţa, deasupra ta, ascundea un soare cât muşuroiul de termite apărut printre lianele junglei.)

 

Trenul se întorsese

În marșarier, dar căzuse întunericul,

De aceea, nu te-ai mai întors.

Gara dispăruse și ea, fără urmă.

 

Vorbeai în gând

Mult prea apăsat.

 

Sunetul acela din fundal

Venea de undeva, dincolo de tine.