Tabăra de Scriere Creativă „Leonard Tuchilatu”

 M-am zgribulit mergând pe stradă  Frigul de toamnă m-a făcut să-mi bag mîinele în buzunare  Am auzit parcă un scâncet surd și pentru o clipă am crezut că îl aud cumva din adâncul meu. Fără să-mi dau seama am pornit în direcția lui. Acolo între garajele de metal vopsite în gri sub niște tufe uscate zăcea un cîine. Cîinele acela cu privirea unui bătrân înțelept care mă petrecuse de atâtea ori pînă acasă,  Mergând cu mine de atâtea ori pe alei înguste și întunecoase, Zăcea într-o mocirlă de sînge și glod  Ca o cîrpă aruncată și făcută boț Am căzut în genunchi lîngă el încercând să-i opresc sîngerările  Dar sîngele lui cald era peste tot iar mîinele mele erau murdare de glod  O dată cu sîngele lui curgeam și eu furie Eram gata să sfâșii pe toți... dacă aș fi avut ghiare și colți aș fi înghițit întreg pământul. Cînd ai început să primești pumni și ți-a țișnit sîngele  Cînd te-am văzut cum primești picioare în burtă stînd aruncat pe jos  Mi-au apărut ghiare și colți și am început să sfîșii 

  Zi de tăiere Bunicu era măcelar, a prins războiul și ochii i-au rămas sticloși Cuțite cu mânere uzate de lemn de diferite mărimi rânjeau de pe piatra fină de ascuțit. O singură piatră nearuncată care trage aceleași destine în copie xerox.  Pe poartă au intrat capre, capete încoronate și ciute, albe și roșcove, care la vremea lor au alăptat iezii. Azi, din urgerele lor nu mai curegeau decât riduri. Protestau și se rugau. În timp ce-și punea șorțu, bunicu ne zicea că e nevoie de trei ca să mearga treaba. Numa el îndrăznea sa aducă animalele unul câte unul, în timp ce nouă ni se afundau urechile într-un colț de creier. Inimă degerată până la os și brațe care împlineau mașinal legea firii.   Animalul își aruncă cu mirare ochii peste noi, peste adâncitura din ciment, peste cuțitul de pe postament.O adunare îngenuchiată, o privire de teamă care se alungește in gri odată cu gâtul de păr de capră.  N-am îndrăznit niciodată să plâng în fața lui, doar eram mare de-acum, mergeam la școală. Îmi

  Srečko Kosovel (1904-1926)   Apel pentru singurătate   O, dacă aș putea să mă furișez în mine însumi, Să trăiesc necunoscut, necunoscut, Să mă dizolv În aliajul mut al nopții și al viselor.   O, dacă aș putea să dezertez în afară, Plin de tumult și viteză, Plonjînd cu toate ale mele în cosmos, Să mă fac una cu El.   Dar iată-mă prins în nebunia care se agită, care rezistă, Bolnav de a avea atîta țipăt în mine, Și sunt prins în această nebunie, care se întinde,                                                                  sinucigîndu-se; Ci eu mă grăbesc spre glorie, știind că nu mă voi abate Decît cu securea care ar fi putut să mă ucidă Și că voi stăpîni cîmpia care mă va înălța către El…   (Din volumul  Extazul morții , tradus din slovenă de Radu Cârneci, Editura UNIVERS, 1975, p. 49)

hainele mi se învechesc pe mine și doar inima îmi zvâcnește ca o bezmetică siniștri sunt porumbeii din parc iar scaunele  îmi sorb  sângele de viu și totuși numai porumbeii din parc îmi mai aud cum îmi bate mie inima --- de câte ori nimeream în grădină calul îmi atingea obrazul în semn de recunoștință apoi  brusc se trezi cu pielea gâtului pe jos și cu pământul roșu sub el atunci cineva  vru să mă viziteze și bunicii mei nu i-au permis.

 acolo e atât cald ca-mi curg șiroaie de transpirație pe frunte, acolo e foarte spațios și tavanul e înalt cum îmi plac mie încăperile, și sunetul, aud cum se lovește de pereți si se întoarce la origine cu încăpățânare, sunetul unei balade antice dar care reda foarte bine întotdeauna actualitatea. deci stăteam acolo în genunchi lângă o femeie obeza, dezbrăcată semi -culcata pe o sofa din piele roșie -maro artificiala şi îi masam picioarele, îi turnam ulei dintr-o oală pe picioare și le masam cu totală dedicație, apoi le sărutam doar când îmi permitea și îmi continuam treaba, în timp ce ea își facea vânt cu un evantai supradimensional din pene iar cu cealaltă mână își mângâia părul pubian şi comenta amatoriceşte muzica, atmosfera,  Îi urmăream mișcările ei lente de a duce țigara la gură, fumul care îl sufla cu expresie, leneveala, îi ofeream porția întreagă de admirație din care îşi alimenta fără reținere egocentrismul, aroganța, augustul.  eram sigur că se va întâmpla și asteptam momen

  Aveți un mesaj. Comanda dvs. a fost confirmată! Mă ridic de la masa de scris după 3 zile. Și mă felicit. Câte o bluză de lucru pentru fiecare virgulă. Aceiași pereche de blugi pentru fiecare punct. Așa, ce naiba, să se vadă că muncim. Înainte să inchid laptopul, Mai trec inca o dată în revistă garderoba de asistentă În timp ce cu mâna dreaptă închid cutia cu stopuri de receptori.

  pedalez pe lângă fluviu pe lângă pod pe pista ca un vierme orb mai strâns și mai strâns pedalez fluxul bate în oglinda de ghidon mai mai să spargă sticla. dragostea ți se împletește între picioare nu urcă niciodată pe mână pasiunea mocnește până ne arde cauciucurile din jurul cordului. pedalez oglinda înregistrează bungalow-uri de ocazie pâlcuri de răchită și trecători în cuiburi ronțăi aerul de fluviu ca pe un slush și pedalez până când dintii nu mai sparg ghea ț ă și beau sake pe veranda dinspre curte « Demult, de aici puteai vedea ciresul salbatic » îți spun a crescut odată cu păsările sub el îmi lăsam bicicleta. Bicicleta (v.1) pedalez pe langa fluviu pe langa pod   pedalez pe langa santuri bogate de tara pe langa tufe inalte cu muguri   pedalez soarele bate ultimele galeti de zapada stralucesc in balti, haotic   pedalez pe pista ca un vierme orb   pedalez           mai strans                      si

  Rotonda   (D.C.)   relaxați-vă, relaxați-vă vă vă ăăă un moment, un moment tttt lungiți fiecare pe fotoliu elastic fixând aleatoriu obiecte. tipul de la butoane în peisajul său din care coordonează mișcările în cască la noi. relaxați-vă, relaxați-vă un moment, un moment tot ce trebuie să existe se află pe tavan o compilație de imagini care-și punea nădejdea în efectul muzical nu se vede prea bine. trebuiau trase perdelele la-nceput. numai asta mai lipsea   o clasă de la liceul meu a pictat figurația pe toți pereții ăștia. li s-au dat pensule și vopsele sala rotondă răzbate prin culoare și pene probabil sunt studenți acum.

  Stau pe pervaz și fumez o țigară. Mama stă la marginea patului, se uită prin mine, are privirea tulburată. Fumează și ea  ritmic, inert. Mă uit prin ea, am privirea tulburată. Ne stingem țigările.

  Cântec de leagăn Nu vă urcați pe mine, insecte de ceară, Doar moartea așteaptă în colțuri Golemul ascuns după ușa glisantă Din pântec. Câteva spinări de penumbră îl vor atinge Ușor, Câteva mâini vor cere piele. din călcâie totul se sfârșește într-un scâncet.  *** Mâinile lui îi vor cere piele, tălpile lui îi vor cere călcâie. Se uită la mine chiar acum, este aici, în mansardă, este cu mine, lângă mine, în interiorul meu, în afara mea. Uneori mă simt ca Athanasius Pernath  în fața cartierului ras. Eu am creat lumea asta  și acum o distrug lent și zgomotos  ca să nu o mai locuiască nimeni. Am dat nume tuturor copiilor uciși, am oftat gripa spaniolă și am plâns  marile foamete. Eu sunt Ibburul, eu sunt Dybbukul, eu sunt golemul.

 Fac ordine, Îmi separ Gândurile de obsesii. Parcă aș încerca să-mpart În două categorii diferite Pariculele dintr-un praf

 DC Toni Chira  Stai în spatele unui prieten la un maraton de poezie și te gândești la energia lui interioară, cea care se balansează și face din el o masă de nervi, un poet elegant citind cu mâna la inimă. Camera te-a surprins în fundal, așezat pe scaun, cu zâmbetul închis între două straturi de păr facial și lumina reflectată de chelia lui te-a atins plăcut. Îmi rog apropiații să nu se fotografieze cu mine, să nu aibă amintiri palpabile (obiecte cu încărcătură) când am să plec, am să iau pielea de pe ele.

  I poezie Voci ecouri şuşoteli păhar ţinut pe uşa biroului şefului Nu aud nimic Obrazul meu e traspirat ca şi fundul paharului pe care numeri 3 picături de cafea uşa se deschide, eu arunc paharul el cade în capul lui Gheorghe, el strigă, toţi întorc capul spre Gheorghe, pentru o minută am uitat toţi că Dna Lila era chemată în birou pentru a fi concediată. II poezie Paranteză rotundă paranteză pătrată o frază lungă apoi tapăm o conluzie haşurez cuvintele cheie nu atrag atenţie ce vorbe sunt în oficiu, ceva se întâmplă lângă uşa biroului dn-lui Ion Cred că va fi iarăşi cineva va fi concediat, Păi dacă ar lucra ca mine şi ar vedea şi noaptea litere de tastatură, nu ar mai pune nervi la ceafă, şi griji la fund, Sunt sigur că nu voi fi concediat. Simt o durere enormă drept în vârful capului, Mă uit jos, e sticlă fărâmiţată în mii de bucăţi, Ridic capul dar văd doar plasticul lipit de pod, De unde acest păhar stricat de capul meu? Poate

Ceapă sechestrată sub un nod dublu într-o sacoşă galbenă Roşiile şi castravete precum bile pe masa de biliard Mărunţesc ceapa fără să zic o vorbă Aştept să mă ajuţi Mişc salatiera de sticlă spre dreapta E chiar în faţa ta Câteva lacrimi se i-au la întrecere pe obrajii tăi Ceapa e prea iute? Te întreb Lacrimile se strecoară în gură când îmi zici că casa e prea mare pentru noi doi.